Tură foto cu Manfrotto

Am apucat pe cărările abrupte ale Ceahlăului, împreună cu câţiva entuziaşti, degrabă doritori să surprindem măreţia legendarului munte al Moldovei.

Un workshop de fotografie pe înălţimile Ceahlăului presupune ceva condiţie fizică. Spinările noastre au îndurat, cu stoicism, rucsacii în care şi-au făcut loc kilogramele de Canoane şi Nikoane şi Sigme şi Tamroane, trepiezi şi alte alea necesare întreprinderii noastre.

Ascensiunea dificilă către cabana Dochia ne-a făcut să apreciem din plin greutatea redusă a unui trepied Manfrotto din fibră de carbon (cea mai recentă achiziţie din echipamentul nostru), faţă de masivii trepiezi metalici care apăsau umerii celor mai mulţi dintre noi. Minunăţia din carbon (190CXPRO3 pe numele ei) e mai uşoară până şi decât un Sony VCT-60AV (trepied entry-level pe care-l folosim pentru capul fluid, la filmări cu DSLR-urile).

Trepiedul Manfrotto şi-a dovedit din plin stabilitatea pe stâncile din apropierea vârfului Toaca, unde ne-am hotărât să surprindem apusul. Picioarele din carbon, rigide şi uşoare, se pot flexa foarte mult, permiţând poziţii extrem de stabile ale trepiedului în condiţii de teren foarte accidentat (de câteva ori a fost nevoie să poziţionăm două picioare ale trepiedului pe suprafaţă plană, în timp ce al treilea se afla într-un unghi de vreo 75 de grade faţă de verticală, sprijinit pe o stâncă). Coloana centrală a lui Manfrotto este tot din fibră de carbon şi se poate rabata la 90 de grade faţă de axul vertical, fixându-se în poziţie printr-o clemă rigidă. Poziţia asta ne-a permis să ne “jucăm” îndelung cu încadrări care mai de care mai fanteziste. Trepiedul n-a făcut absolut niciun efort să susţină camerele participanţilor, printre care un Canon 40D gripat şi cu un masiv Tamron 70-300 VC USD ataşat sau un Canon 7D cu un 70-200 L. Ne-am temut de o uşoară curbare a picioarelor, dar nici vorbă.

În ceea ce priveşte capul, am ales un Manfrotto 496RC2, care adaugă ceva greutate întregii structuri, însă, chiar şi aşa, trepiedul e cel mai uşor pe care l-am întâlnit până acum. Capul e din aluminiu şi, în afară de butonul de blocare a bilei, permite şi reglarea nivelului de fricţiune asupra bilei (ceea ce, în raport cu greutatea şi dimensiunile aparatului aflat pe trepied, e o funcţie utilă, pentru că asigură un control mai precis al camerei). Talpa de prindere a camerei pe trepied este foarte stabilă (aparatul pur şi simplu înţepeneşte în momentul în care plăcuţa se blochează).

Carbonul - cel mai bun prieten al fotografului

La o privire de ansamblu, Manfrotto 190CXPRO3, în combinaţie cu capul 496RC2, e o achiziţie deşteaptă (deşi nu pentru oricine: ansamblul costă în jur de 2000 de lei; probabil că un trepied de valoarea asta îşi va găsi stăpân numai în rândul entuziaştilor şi profesioniştilor). De altfel, greutatea sa extrem de mică a fost un factor decisiv în hotărârea de a-l achiziţiona, pentru că facem multe ture montane şi nu prea avem nevoie de “cărămizi” în rucsaci (ar trebui să se gândească şi Canon să facă DSLR-uri şi obiective de câteva grame…).

Ne-am despărţit în cele din urmă de minunatul Ceahlău. Pe partenerul nostru din carbon, pe care îl aşteaptă muncă de studio, l-am liniştit cu promisiunea reîntoarcerii cât mai grabnice în jgheaburile munţilor.